Primul document care vorbeste despre aceasta manastire este din 30 oct. 1458, cand Stefan cel Mare, la rugamintea egumenului Manastirii Bistrita, Eustatie, intareste hotarele branistei acelei manastiri, ajunge la dealul "Pintenul", unde zice documentul:"..branistea Manastirii Bistrita se impreuna cu branistea Manastirii Tazlau pana la Rachitis".

La anul 1481 Stefan cel Mare daruieste doua sate in Campul lui Dragos, Borlesti si Dragomiresti.
Acelasi domn facea mai multe donatii la anul 1491 manastirii, pentru ca la 4 iulie 1496 sa inceapa constructia bisericii cu hramul "Nasterea Maicii Domnului".
Constructia este terminata la 8 noiembrie 1497, dupa cum se consemneaza in pisania asezata in dreapta usii de la intrare in pronaos:

"Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am zidit aceasta biserica in cinstea Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu si a Curatei ei Nasteri, ca sa fie intru ruga siesi si doamnei sale Maria si fiilor sai, Alexandru si Bogdan si care a inceput a se zidi in anul 7004 luna iulie 4 s-a savarsit in anul 7005, iar al domniei sale al 41-lea an curgator, luna noiembrie 8".

Biserica este construita in plan trilobat, cu turla pe naos, prezentand ca elemente specifice o iesire redusa a absidelor laterale in comparatie cu absida mult prelungita a altarului si evidentierea printr-un decros a zidurilor pronausului dar fara supra largirea suprafetei interioare, biserica Nasterii Maicii Domnului este una dintre cele mai voluminoase ctitorii ale lui Stefan cel Mare.

In timpul domniei lui Petru Rares se construieste turnul - clopotnita de la intrare, inlocuind stricaciunile pricinuite de oastea ungureasca din anul 1514, clopotnita distrusa de incendiul din 8 februarie 1879, refacuta in anul 1902 intr-un stil influentat de arta ruseasca, dar readusa in buna masura la starea cea dintai la ultima interventie. Alexandru Lapusneanu construieste pridvorul din pronausul ctitoriei bunicului iar Ieremia Movila asezata podoaba cea lucrata in lemn de arin in anul 1596 "de catre un Cozma Maistrul", asa cum se arata si in inscriptia care o insoteste: "Aceasta usa a facut-o si a impodobit-o calugarul Mihai, in zilele domnului nostru Eremia Voievod si sub egumenul chir Ghenadie al manastirii Tazlau, in anul 7004 - luna martie 30 zile: Cozma Maistrul", usa care se poate vedea in muzeul de istorie din Piatra-Neamt.

O perioada intunecata pentru Manastirea Tazlau, a fost in timpul cat a fost inchinata Sfantului mormant: 1695-1705 si 1743-1863. Fiind egumeni straini se micsoreaza comunitatea monahilor, interesele fiind ca numarul lor sa fie numai strictul necesar sa poata supraveghea productia pe proprietatile bisericesti. Arhimandritul Zaharia, la mijlocul sec. al XVII- lea a construit palatul egumenesc langa clopotnita lui Rares, legat de o trapeza, in care o camera este prevazuta pentru primirea si adapostirea domnitorului timpului, a intarit apararea si paza la cele trei porti. Poarta de sub arcul clopotnitei era din lemn de ulm, prevazuta pe fata cu nituri conice din 5 in 5 cm. cu crenele incrucisate si vizor cu zavoare mari si cu un ciocan de semnalizare. Au existat aceste porti deosebite, fiind salvate de la incendiul din 1879, dar au cazut prada neatentiei la ultimele lucrari de restaurare si lasate la distrugerea agentilor fizici au putrezit.

La 11 dec. 1863, s-a pus capat multor abuzuri si lipsuri in Principatele Romane prin Legea secularizarii averilor manastiresti, promulgata de Domnul Alexandru Ioan Cuza. Din anul 1894 manastirea este declarata biserica parohiala dar cunoscuta sub numele de manastire.

Prin hotararea Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane, din 1990, biserica Sfantului Voievod Stefan cel Mare este declarata manastire de monahi, fiind readusa la ceea ce a fost destinata, de peste 500 de ani, de marele ei ctitor.

In aceasta manastire, in chiliile careia multi dregatori ai Moldovei au plans, apoi iar s-au veselit, cum scrie I.I. Mironescu in nuvela "Intr-un colt de rai", nu a incetat niciodata rugaciunea pentru ca toata lumea, si indrumarea credinciosilor la dragoste si mantuire.
Staret, Ierom Iosif Chiriac.