Primele documente referitoare la întemeierea localităţii Tazlău, spun că, întemeietorii Tazlăului sunt Toader şi Lie, slugile lui Alexandru cel Bun, cărora în anul 1424, li se dă loc pe Tazlău, lângă râu, la obârşia lui, la pod şi unde iese din pădure, mai sus la podeţul Meteştilor, să-şi aşeze şi să întemeieze o mănăstire, să le fie lor, uric, de ctitorie, lor şi copiilor lor şi întregului neam în veci”. Tot primele documente referitoare la întemeierea localităţii Tazlău sunt legate de construirea Mănăstirii Tazlău între anii1496-1497, de către Ştefan cel Mare. Pe harta Moldovei tipărită în Olanda în 1737, Tazlăul este prezentat ca o zonă acoperită cu pădure şi o mănăstire.

Apariţia şi dezvoltarea satului s-a făcut în jurul a două nuclee în mai multe etape istorice.
Primul nucleu al satului s-a stabilit în spaţiul cuprins între locul numit,,Coborîş” şi,,Podul terasei”, pe care s-a construit mai târziu Tabăra de elevi.
Al doilea nucleu s-a format ca urmare a fenomenului transhumanţei. Atraşi de bogăţiile păşunelor din Tazlău, două familii de oieri Mocanu şi Todiriţă şi-au întemeiat sălaşe mai întâi pe dealurile Cociorvei, apoi au coborît în vale şi şi-au construit gospodării permanente.
Nucleul iniţial aflat între pârâul Peşteosu şi,,Coborâş” format în jurul Mănăstirii s-a extins pe firul văii Tazlăului,pe partea stăngă şi cu ramificaţie pe pârâul Peşteosu în amonte.

La începutul sec.XX satul apare ca reşedinţă a comunei Tazlău formată din cătunele: Tazlău, Frumoasa, Balcani, aparţinând mai întâi Ocolului Piatra Neamţ,de la 1801 de Ocolul Bacău, iar apoi de judeţul Neamţ. Din 1968 satul a format singur comuna Tazlău. Nu există până în prezent, tipărită nici o monografie a comunei Tazlău.